”Suntem ţara cu cei mai puţini kilometri de autostradă din Europa.”

 

Marius Caravețeanu, Președinte PNL Dâmbovița:

 

”Suntem ţara cu cei mai puţini kilometri de autostradă din Europa. Vrem dezvoltare economică, prosperitate, aşteptăm investitori din afară, dar nu oferim nimic la schimb. Nici măcar drumuri ca lumea nu avem şi, după cum stau lucrurile, actualii guvernanţii PSD-ALDE nici nu au gânduri de reabilitat şi modernizat infrastructura rutieră. Se dau de ceasul morţii să adune bani la buget, nu pentru autostrăzi, ci pentru pensii şi salarii. La atâta se pricep!

 

 

Drumurile pot să mai aştepte, ce atâta grabă! Cam asta a fost şi este logica social-democraţilor. Am ajuns de râsul lumii! Într-un stat membru al Uniunii Europene, cetăţenii, săturaţi de nepăsarea celor care conduc România, au ieşit în stradă pentru a cere să se construiască autostrăzi.

 

 

Peste 1000 de ieşeni au protestat, solicitând autostradă care să lege Moldova de Transilvania. Oamenii ştiu de ce au nevoie pentru ca viaţa să intre pe un făgaş al normalităţii, numai guvernanţii nu. Mă întreb pentru ce au mai fost aleşi? Dezamăgirea e mare!”