Marius Caravețeanu, Președinte PNL Dâmbovița:”Am văzut cu toţii cât preţ pun PSD-iştii pe democraţie”

 

 

”Am văzut cu toţii cât preţ pun PSD-iştii pe democraţie, pe promovarea valorilor, pe ascensiunea în funcţii a celor cu pregătire, cu notorietate, pe adevăraţii lideri de opinie, pe vectorii de imagine. Zero! Contează doar clica, clientela de partid, grupul de interese care nu mişcă în front fără să dea tonul Dragea.

 

 

Congresul PSD a fost cel mai clar şi jalnic exemplu de slugărnicie, de umilire, de încovoiere necondiţionată în faţa conducătorului suprem. Şi noi vrem ca oamenii ăştia, obişnuiţi să răspundă doar la ordinb şi să stea cu capul plecat, să schimbe în bine România? Păi, ce facem, ne întoarcem în trecut, aplaudăm dictatura?!

 

 

Este timpul să luăm poziţie fermă împotriva acestui tip de politică practicat de PSD, bazată doar pe satisfacerea propriilor interese, pe acapararea banului public şi îndestularea propriei legiuni de partid! Ţara nu este a lor, cum au lăsat să se înţeleagă la simulacrul de congres pe care l-au organizat. Suntem cu toţii datori să apărăm România, să o scăpăm de ciuma roşie!”