|
Piaţa
muncii şi sistemele de protecţie socială se găsesc în
faţa unor profunde reforme instituţionale. Globalizarea, criza
economică, reforma statului bunăstării şi schimbările
structurale din mai toate economiile lumii impun, mai devreme sau mai târziu, adoptarea
unei autentice filozofii liberale în domeniul pieţei muncii şi al
mecanismelor de protecţie socială. În prezent, până şi cele
mai dezvoltate economii ale lumii îşi recunosc provocările în planul
reformelor menite să atenueze, pe de o parte, rigiditatea
instituţională şi legislativă ce domină relaţiile
de muncă iar, pe de altă parte, caracterul statal şi centralizat
al sistemelor de protecţie socială. Provocările ocupării
forţei de muncă pot fi sintetizate prin muncă
decentă, întreprinderi sustenabile, securitate
socială şi coeziune socială, în condiţiile
crizei economice care a lovit nu doar Europa, ci lumea întreagă. În
România, în lipsa ducerii la bun sfârşit a reformelor structurale de
liberalizare, piaţa muncii este împovărată cu diverse
constrângeri instituţionale şi legislative, care îngreunează
valorificarea eficientă a competenţelor umane şi, în
acelaşi timp, reduc viteza de reacţie a economiei către
oportunităţile de dezvoltare. În continuare, după cum arată
datele statistice şi contrar exigenţelor concurenţiale ale
economiei de piaţă, statul este principalul angajator,
raportul dintre numărul de angajaţi la stat faţă de cei din
sectorul privat este de 1,3 la 1. De asemenea, salariul mediu în sectorul
public a ajuns să rivalizeze – şi uneori pe bună dreptate – cu
nivelul mediu al salarizării din sectorul privat. În prezent, dintr-o
populaţie totală de 22 de milioane de persoane, 11 milioane sunt
asistate, sub diferite forme, de stat. Aceasta nu se mai poate numi “protecţie
socială”, ci dependenţă de stat – capcana clasică a
subdezvoltării. În
aceste condiţii, însăşi coeziunea socială poate ajunge în
imposibilitate de manifestare, odată ce recunoaştem
că politicile de coeziune economică şi socială sunt
printre cele mai importante politici ale Uniunii Europene în privinţa
consolidării creşterii economice, a competitivităţii
şi a ocupării forţei de muncă. Necesitatea de
a asigura resurse umane bine pregătite şi competitive pe piaţa
europeană a muncii apare din înţelegerea faptului că avantajele
competitivităţii, care stau la baza creşterii economice, nu pot
asigura o dezvoltare durabilă pe termen lung, având în vedere presiunile
crescute ale procesului de globalizare şi introducerea continuă a
noilor tehnologii. PNL
consideră că numai o forţă de muncă flexibilă
şi superior calificată va putea să valorifice modificările
permanente înregistrate pe piaţa muncii. De
aceea, este nevoie de soluţii şi politici liberale, care să
însemne de fapt schimbarea profundă a filozofiei publice în materie de muncă
şi coeziune socială. Liberalizarea
sustenabilă a pieţei muncii, în spiritul mecanismelor
concurenţiale ale capitalismului, este menită să genereze
muncă decentă, stabilitate, flexibilitate, responsabilitate
individuală şi protecţie socială competitivă. România
are nevoie, pe piaţa muncii, de un sistem de stimulente care să
recompenseze în primul rând performanţa dar şi experienţa nu
atât simpla vechime în muncă. Astăzi, prioritatea economică în
România este protejarea locurilor de muncă viabile şi încurajarea
iniţiativei private, creatoare de noi slujbe pentru români. Prelungirea
crizei înseamnă şomeri în plus, adică sărăcie şi
costuri sociale pentru toţi. Trebuie să fim conştienţi
că, după criza economică, vine peste România un val de probleme
sociale. Şomaj, sărăcie, lipsă de perspective. Locurile
de muncă bine-plătite sunt consecinţa acumulării de capital
şi a unui mediu instituţional favorabil libertăţii
economice. Acesta presupune taxe scăzute, bariere non-tarifare minime,
inflaţie scăzută şi un mediu de afaceri competitiv.
Companiile ineficiente trebuie lăsate să dispară, pentru ca alte
companii, mai eficiente, să apară. Costurile generate de acest
proces, pe termen scurt, sunt compensate de creşterea prosperităţii
pe termen mediu şi lung. PIAŢA
MUNCII Ţinând
cont şi de calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, PNL va
urmări îmbunătăţirea cadrului legislativ existent
şi adaptarea acestuia la necesităţile pieţei muncii. În
acest context, se impune urmărirea anumitor ţinte strategice, cum ar
fi: 1. Armonizarea Codului Muncii cu noile realităţi,
mult mai dinamice, ale pieţei muncii prin promovarea simultană a
două categorii de obiective legate de conceptul de flexisecuritate: a. Creşterea flexibilităţii relaţiilor de
muncă simultan cu asigurarea unui echilibru între partenerii contractuali
prin protejarea ocupării forţei de muncă şi mobilitatea
forţei de muncă; b. Creşterea
capacităţii de adaptare a resurselor umane la schimbările
de ordin tehnologic şi la dinamica locurilor de muncă prin asigurarea
accesului la servicii de informare, consiliere şi calificare/recalificare
profesională, inclusiv pentru dezvoltarea carierei; 2. Dezvoltarea
spiritului antreprenorial, în special din partea tinerilor; 3. Creşterea calităţii condiţiilor de
muncă prin sprijinul acordat angajatorilor pentru investiţii în
tehnologii noi (cu grad redus de poluare şi grad redus de expunere la
accidente de munca si boli profesionale); impunerea implementării
cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă;
promovarea muncii decente, întreprinderii sustenabile şi a
coeziunii sociale prin dialogul social; 4. Susţinerea prin programelor sectoriale a
obiectivelor promovate de Fondul Social European: a. Creşterea
adaptabilităţii forţei de muncă şi
întreprinzătorilor, prin promovarea învăţării pe tot
parcursul vieţii şi prin simularea investiţiilor în capitalul
uman; dezvoltarea capitalului uman prin reformarea sistemelor educaţionale
şi de pregatire profesională, precum şi a
activităţilor de legătură între instituţiile de
educaţie superioară, cercetare, centre tehnologice şi
întreprinderi; b. Îmbunăţăirea
accesului la angajare şi integrarea durabilă pe piaţa muncii a
celor care caută un loc de muncă şi a persoanelor temporar
inactive; consolidarea includerii sociale a persoanelor dezavantajate, cu
scopul asigurării intregrării durabile şi combaterii tuturor
formelor de discriminare de pe piaţa muncii; c. Promovarea
parteneriatelor, acordurilor şi a iniţiativelor comune prin crearea
unor legături între partenerii sociali şi organizaţiile non-
guvernamentale, la nivel transnaţional, naţional, regional şi
local. În
acelaşi timp, în contextul unei autentice viziuni liberale, PNL va
căuta să adapteze imperativele „modelului social european” la
specificul şi nevoile dezvoltării României. Este
necesară găsirea unui echilibru între nevoia de protecţie
socială şi flexibilitate pe piaţa muncii pentru a evita trecerea
de la un deficit social la un exces social. Legiferarea excesivă şi
colaterală dreptului muncii poate împovăra progresul economic şi
chiar submina coeziunea socială. În opinia PNL, şomajul este
consecinţa unei pieţe a muncii anchilozată de propriile
suprareglementări, de un protecţionism al locurilor de muncă ce
contravine chiar principiului libertăţii contractuale, de o
povară fiscală ce poate ruina stimulentele activităţii
antreprenoriale. Iată de ce este necesară regândirea filozofiei
contractului colectiv de muncă în conformitate cu logica economică
şi juridică a libertăţii contractuale din sfera
proprietăţii private. Negocierile economice reale pe piaţa
muncii necesită respectarea şi aplicarea contractelor în conformitate
cu principiile statului de drept. PNL
susţine aplicarea corectă, pe piaţa muncii, a principiului
contractual al „legii părţilor”, ceea ce ar trebui să elimine
orice îngrădire administrativă a dreptului la muncă, inclusiv
obligaţiile pentru terţi, ca tentaţie generală a
legislaţiei „contractelor colective”. OCUPAREA Ocuparea
rămâne pentru PNL un pilon important în proiectarea politicilor economice
şi pentru care se urmăresc o serie de obiective: 5. Creşterea ratei de activitate, a ocupării
forţei de muncă, prin: a. Îmbunătăţirea
perspectivelor de ocupare ale grupurilor vulnerabile simultan cu acordarea unor
stimulente financiare întreprinderilor care angajează persoane
aparţinând acestor grupuri; scutirea de la plata CAS-ului (pe o
perioadă de 6 luni) a angajatorilor care angajează persoane ce se
află în şomaj, sau şomaj de lungă durată, cu obligaţia păstrării
raporturilor de muncă cel puţin 12 luni; b. Scutirea
de taxe şi impozite, inclusiv contribuţia la sistemul
asigurărilor de şomaj, investitorilor în mediul rural care
asigură locuri de muncă pe o perioadă de minim 12 luni (perioada
minima de contribuţie pentru a fi beneficiar de şomaj); acordarea
unei indemnizaţii de formare profesională pentru persoanele din
mediul rural la nivelul salariului minim pe economie, dacă acestea sunt
înscrise şi finalizează un program de formare profesională
pentru adulţi, pe durata participării la respectivul curs. c. Creşterea
atractivităţii muncii pe piaţa albă prin acordarea de
stimulente financiare angajatorilor inclusiv pentru pregătirea
angajaţilor, reducerea birocratiei, flexibilizarea relaţiilor de
muncă, prin adaptarea Codului Muncii şi a legislatiei muncii la
situaţia economică actuală şi realizarea unui cadru legal
pentru munca prestată ocazional. 6. Reducerea
ratei şomajului în rândul tinerilor în condiţiile asigurării
unei tranziţii facile de la şcoală la piaţa muncii pentru
tinerii absolvenţi şi tinerii şomeri prin
intermediul serviciilor de informare şi consiliere privind cariera;
adaptarea curriculei educaţionale la noile cerinţe de
calificări; încurajarea mecanismelor de stagiatură şi
practică în întreprinderi, prin acordarea de deductibilitati acestora; 7. Egalitate
de şanse – promovarea politicii de gen în strânsă
legătură cu pincipiile pomovate de Uniunea Europeană; 8. Incluziune
şi asistenţă socială prin focalizarea acordării
venitului minim garantat categoriilor celor mai defavorizate situate în prima
decilă de venituri; descurajarea dependenţei de măsurile de
asistenţă socială; 9. Promovarea
„incluziunii active” a grupurilor vulnerabile, combinând politicile de
integrare pe piaţa muncii, cu acordarea unui venit suficient şi cu
dezvoltarea unui sistem stimulativ de servicii sociale (dezvoltarea sectorului
de economie socială). SISTEMUL DE PROTECŢIE SOCIALĂ În
privinţa sistemului de protecţie socială, PNL
îşi conturează viziunea pornind de la recunoaşterea faptului
că dezvoltarea economică sustenabilă pe baze concurenţiale
a României este cea mai sigură cale de creştere a nivelului de trai
şi pentru categoriile sărace ale populaţiei. Este necesar ca, în
România, statul să nu mai perpetueze mentalitatea de asistat prin
utilizarea politicilor de protecţie socială şi să se
treacă la o abordare pro-activă care să cultive
munca, iniţiativa, responsabilitatea personală şi spiritul
antreprenorial. Lipsa voinţei politice de a recunoaşte că
singurii care au dreptul necondiţionat la protecţie socială sunt
copiii şi persoanele cu dizabilităţi a favorizat „hazardul
moral” în rândul beneficiarilor redistribuirii. Aceste evoluţii au avut
efeccte economice negative (reducerea ratelor de economisire) iar efectele
inter-generaţii ale redistribuirii publice au modificat comportamentele
individuale şi planurile de viaţă pe termen lung, astfel încât
generaţia tânără pare a adopta tipare comportamentale menite mai
degrabă să maximizeze şansele de obţinere a ajutoarelor
publice. Iată
de ce, pentru PNL, obiectivul general este reforma sistemului de protecţie
socială prin transformarea lui dintr-unul pasiv în unul proactiv. Pentru
aceasta, principalele măsuri şi rezultate aşteptate ar fi: 10. Schimbarea
accentului de pe asistenţa acordată individului pe construirea
măsurilor de protecţie socială în jurul protecţiei
familiei, prin reducerea numărului de beneficiari de prestaţii
financiare directe şi, în acelaşi timp, prin creşterea
gradului de securitate socială. Pentru politica liberală,
opţiunea pentru familie nu exclude opţiunea pentru carieră. Se urmăreşte îmbunătăţirea
calităţii vieţii prin creşterea calităţii
serviciilor oferite familiei (condiţii pentru reîntoarcerea pe piaţa
muncii a femeilor cu copii sub 7 ani (dezvoltarea serviciilor educaţionale
şi supraveghere de la învăţământul preşcolar şi
îngrijire la programe after-school) simultan cu stimularea angajatorilor pentru
dezvoltarea acestor servicii folosite de proprii salariaţi; 11. Dezvoltarea
serviciilor sociale în paralel cu reducerea volumului prestaţiilor
financiare directe (acordate în cash beneficiarilor), ceea ce necesită
cresterea calităţii serviciilor prestate fără a creşte
efortul bugetar din partea statului, crearea de locuri de muncă şi
prin aceasta sistemul de servicii sociale se transformă din consumator de
fonduri în “plătitor de taxe”, diversificarea serviciilor pentru familie
funcţie de nevoile beneficiarilor (copii, persoane cu
dizabilităţi, vârstnici, violenţă domestică); Reducerea
prestaţiilor financiare cu caracter universal şi acordarea acestora
pe baza evaluării nevoilor
(prestaţiile financiare să devină mai flexibile, la latitudinea
autorităţilor locale, funcţie de evaluarile
profesioniştilor, în sensul stabilirii de la nivel central doar a
cuantumului dar 12. forma
de acordare să poată fi decisă de autoritatea locală)
- eficientizarea utilizării fondurilor publice, reducerea pe
termen lung a efortului bugetar datorită eficientizării; 13. Descentralizarea
bugetelor aferente serviciilor sociale şi prestatiilor financiare
către autorităţile locale, pentru cresterea
flexibilităţii în accesarea fondurilor comunitare; 14. Dezvoltarea
unor mecanisme locale prin care comunitatea să decidă cu privire la
propriile nevoi (reconstruirea ideii de comunitate si implicarea acesteia
in rezolvarea propriilor probleme – reconstruirea spiritului comunitar), cu
rezultatul creşterii coeziunii sociale şi implicarea mai activă
a comunităţilor locale in rezolvarea problemelor lor; promovarea
dezvoltării serviciilor sociale în funcţie de nevoile locale (nu sunt
unităţi administrative obligatorii prin lege, ci sunt servicii
oferite de profesionişti, decise de primar în funcţie de nevoile
identificate ale comunităţii) prin: (1) alocarea fondurilor din
bugetul central către autorităţile locale pe baza unor proiecte
de dezvoltare a serviciilor sociale conform nevoilor identificate;
(2) sprijinirea autorităţilor locale în identificarea
priorităţilor şi elaborarea acestor proiecte de dezvoltare; 15. Externalizarea
serviciilor de evaluare, monitorizare, stabilire a măsurilor şi drepturilor
financiare către profesiile liberale din domeniu (ex. asistenţi
sociali, psihologi), cu scopul modificării percepţiei publice cu
privire la statul paternalist, prin eliminarea intervenţiei directe din
partea reprezentanţilor statului; profesionalizarea serviciilor
sociale (prin oferirea acestora de către profesionişti nu de
către funcţionari publici), ceea ce va conduce la creşterea
calităţii serviciilor sociale acordate in domeniul public sau privat. PNL
consideră că în domeniul muncii şi protecţiei sociale
vizează schimbarea concepţiei paternaliste prin care guvernul se
afirmă în viaţa socială.
Redistribuirea veniturilor şi a avuţiei în societate, prin diverse
scheme de asistenţă socială, nu trebuie să reprezinte un
scop în sine, ci mijlocul discret prin care statul doar facilitează
valorificarea de noi oportunităţi de dezvoltare la nivel individual. |
|
