In fata politicilor din agricultura pe termen scurt si mediu stau trei prioritati: gestionarea resursei naturale implicata in procesul agricol prin definitivarea cadastrului agricol, organizarea eficienta a infrastructurii aferente activitatii agricole prin descentralizarea in domeniul agricol si promovarea legislatiei privind serviciile in domeniu, precum si crearea unui sistem eficient de finantare orientata catre cresterea competitivitatii.

Astăzi agricultura României este una dintre cele 27 ale Uniunii Europene. Pentru acest domeniu, din bugetul comunitar se alocă anual 34% şi suplimentar 11% pentru dezvoltarea rurală. În viitor procentul aferent pilonului 1 –susţinerea pieţei şi a veniturilor – se va reduce în favoarea celui de-al doilea pilon –dezvoltare rurală- astfel încât agricultura europeană va trebui să se pregătească pentru deschidere şi competitivitate. Pe de altă parte, ca una dintre cele mai vechi politici comunitare, agricultura este un domeniu supra-reglementat ocupând mai mult de 40% din ansamblul legislaţiei Uniunii Europene ceea ce, evident, reprezintă o dificultate în plus în proiectarea politicilor publice naţionale. În fine, trebuie spus că, la fel de importante ca aspectele economice, sau sociale, trebuie avute în vedere efectele schimbărilor climatice asupra producţiilor agricole şi, mai ales, asupra calităţii solului ca resursă regenerabilă.

Pe plan intern, până la integrarea în Uniunea Europeană, România nu a găsit răspuns pentru una dintre problemele vitale ale societăţii noastre: „Problema agrară”. Pentru că România nu avut doar o problemă agricolă ci una agrară diferenţa dintre acestea constând, în principal, în lipsa viziunii cu privire la dezvoltarea rurală. Neglijarea nevoilor zonei rurale a amplificat de-a lungul anilor problemele agriculturii ajungându-se astăzi ca importurile să reprezinte mai mult de 70% din necesarul de consum. De fapt, în aceşti ani, am asistat la o liberalizare făcută în lipsa politicilor liberale ceea ce nu a permis ca, într-un domeniu subcapitalizat, valoarea creată să se întoarcă pentru noi investiţii care să favorizeze apariţia adevăratului fermier român.

Deşi România dispune de 14,7 milioane de hectare de teren agricol, caracteristica semnificativă a activităţii agricole din ţara noastră este vulnerabilitatea. Riscurile agriculturii nu sunt doar globale precum cele meteorologice ci individuale precum cele funciare care, în România, au dus nu numai la recolte modeste dar şi obţinute pe suprafeţe mici. Or, o agricultură cu riscuri ridicate nu poate fi competitivă deoarece, mai întâi trebuie să fie comercială.

În opinia PNL nu structura proprietăţii funciare extrem de polarizată  (55% din suprafaţa agricolă este deţinută de 4,2 milioane de gospodării individuale cu o medie de 2,2 ha./fermă iar 3 milioane de gospodării au proprietăţi mai mici de 1 ha) a fost primul obstacol în dezvoltarea agriculturii, ci lipsa voinţei politice de a clarifica legislativ la timp şi neutru dreptul de proprietate. Din această cauză s-a întârziat procesul natural de creare a pieţelor în acest domeniu, de la cea a creditării, la cea a asigurărilor, garanţiilor, funciare etc. iar agricultura a devenit eficientă numai în ceea ce priveşte marile ferme de cereale (45% din suprafaţa arabilă se lucrează în ferme mari cu medie de 274 ha/fermă în majoritate cu producţie de grâu şi porumb). Şi, chiar şi aici nu există o bursă a cerealelor în adevăratul sens a ceea ce înseamnă tranzacţionarea, cu excepţii cu caracter întâmplător. În opinia PNL nu fiscalizarea agriculturii de subzistenţă este soluţia pentru comasarea terenurilor, pentru că o astfel de soluţie ar dispreţui moştenirea culturală a ţăranului român, ci crearea acelor instrumente prin care să se poată deschide calea către piaţă pentru fermele medii apte să reziste concurenţei comunitare.

Iată de ce Partidul Naţional Liberal consideră că soluţionarea „Problemei agrare” reprezintă, de fapt, răspunsul nostru la provocările pe care agricultura europeană le are în prezent. România va avea o politica agricolă pe măsura potenţialului său dacă va găsi căile prin care să îmbine constrângerile comunitare cu nevoile specifice naţionale şi moştenirea culturală rurală.

Soluţiile liberale pentru termenul mediu sunt orientate către: gestionarea resursei naturale implicate în procesul agricol, organizarea eficientă a infrastructurii aferente activităţii agricole, crearea unui sistem deschis de finanţare orientat către creşterea competitivităţii.

La priorităţile din domeniul agricol se adaugă cele care privesc dezvoltarea rurală (zonele rurale acoperă 90% din teritoriul ţării, cuprinzând 45% din populaţie, circa 9,7 miloane de locuitori): dezvoltarea accentuată a infrastructurii cu tot ce reprezintă aceasta (alimentarea cu apă, canalizarea, tratarea deşeurilor, infrastructura de drumuri, accesul la reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei)  racordarea zonei rurale la polii de dezvoltare urbană şi creşterea ponderii activităţii de servicii şi nu în ultimul rând reducerea riscurilor demografice şi al migrării totale. Pentru dezvoltarea infrastructurii, spaţiul  rural are nevoie de peste 10 miliarde euro pentru următorii 10 ani iar emanciparea satului românesc depinde de mari investiţii care să garanteze accesul la educaţie, întărirea capacităţii instituţionale a administraţiei agricole, accesul la serviciile de sănătate.

În ceea ce priveşte gestionarea resursei naturale Partidul Naţional Liberal consideră că, în contextul schimbărilor climatice este nevoie ca promovarea legislaţiei cu privire la domeniul agricol să se bazeze pe principiul importanţei sociale a pământului şi a apei.

1. Definitivarea cadastrului agricol şi finalizarea procesului de retrocedare în scopul creşterii eficienţei procesului de concentrare a exploataţiilor agricole şi a randamentului finanţării publice. În urma definitivării sistemului de plăţi solicitat de către UE, România are astăzi identificate, practic, toate parcelele pe care se desfăşoară activităţi agricole şi nu numai, deci documentele cadastrale pot fi oricând considerate opozabile în orice instanţă în vederea solicitărilor de retrocedare;

2. Promovarea legalaţiei cu privire la comasarea terenurilor agricole, care se va baza pe principiul importanţei sociale a pământului cu scopul de a creşte suprafaţa fermelor şi a diferenţia sprijinul financiar. Astăzi în România există cca. 1,2 mil. parcele pe care se solicită sprijin direct pentru 8,8 mil ha teren arabil; aceste cifre sunt cele mai mari din UE şi reprezintă măsura lipsei de eficienţă, a cheltuielilor administrative şi a birocraţiei. Iată de ce PNL consideră că în condiţiile României talia fermelor poate fi diferenţiată funcţie de caracteristicile activităţii agricole desfăşurate: 15-30 ha pentru zona de deal şi munte şi minim 200-250 ha în zona de şes;

3. Promovarea legislaţei cu privire la sistemul de irigaţii, care se va baza pe principiul importanţei sociale a apei şi care va stabili limitele intervenţiei statului în asigurarea resursei de apă pentru diverse utilizări în agricultură, condiţiile parteneriatelor public-private, măsurile obligatorii ce vor fi adoptate de către administraţiile publice locale, firme şi fermieri privaţi pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă. De asemenea, odată cu manifestarea tot mai clară a efectelor schimbărilor climatice, va fi nevoie să fie reluate marile proiecte de realizare a salbei de lacuri de altitudine care, în condiţiile României, să devină rezervoarele strategice de apă în caz de secetă prelungită. In viziunea PNL sistemul de irigaţii trebuie să fie cuprins în categoria industriilor de reţea, alături de transportul de electricitate, alimentarea cu apă sau gaze, astfel încât să fie recunoscut ca o nouă prioritate;

4. Realizarea legislaţiei cu privire la protecţia resurselor regenerabile care să conţină, promovarea siturilor agricole precum păşunile de înaltă valoare naturală, condiţiile de exploatare şi refacere a resursei  forestiere precum şi menţinerea şi ameliorarea stabilităţii ecologice a pădurilor în zonele în care joacă rolul de protecţie a interesului public, prevederi cu privire la condiţiile de sprijinire a agriculturii durabile, clarificări în legătură cu limitele producţiei agricole bazate pe utilizarea organismelor modificate genetic, sprijin pentru agricultura tradiţională, managementul zonelor de pescuit fluvial şi maritim  al apelor româneşti;

5. Promovarea politicilor de creştere a calităţii resursei umane în agricultură şi industria alimentară prin revigorarea şi consolidarea învăţământului agricol, formarea continuă a fermierilor şi, mai ales, prin asigurarea finanţării continue a cercetării al cărei patrimoniu ştiinţific va fi protejat şi garantat în faţa oricărei tentative de abuz;

În ceea ce priveşte organizarea activităţii în agricultură, PNL consideră că principiile descentralizării în scopul reducerii costurilor administrative şi creşterea eficienţei birocraţiei sunt căile prin care interesele agricultorului, indiferent de talia economică a acestuia, vor fi promovate.

6. Încheierea tranziţiei cu privire la organizarea instituţională a structurilor publice de la nivel central în scopul reducerii birocraţiei te tip ex-ante şi transferul activităţii funcţionarilor către activităţi ex-post în care să se urmărească eficienţa politicilor publice; statul trebuie să se retragă din rolul de beneficiar de rentă funciară prin activităţi de concesiune directă şi să delege aceste activităţi la nivel local;  este nevoie de informatizarea largă a agriculturii şi introducerea procedurilor electronice pentru ca fermierii să îşi reducă costurile de raportare obligatorii pentru evidenţa utilizării resurselor naturale;

7. Descentralizarea activităţilor administrative din domeniul agriculturii în scopul limitării numărului de angajaţi şi reducerii birocraţiei; responsabilităţile acestora care nu provin din exercitarea prerogativelor de putere publică vor fi transferare către Camerele pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Astfel, angajaţii din sistemul public vor fi, în primul rând, la dispoziţia fermierilor pentru care vor furniza servicii şi devenind, aşa cum de mult timp se doreşte în România, interfaţa dintre producători, specialiştii ca furnizori de servicii şi interesul public;

8. Promovarea legislaţiei pentru furnizarea serviciilor în agricultură prin intermediul Camerelor pentru agricultură şi dezvoltare rurală care să reprezinte interfaţa dintre stat şi fermier pe cele două planuri esenţiale: pe de o parte consiliere/consultanţă la nivel local şi în sistem privat iar pe de altă parte control/finanţare la nivelul puterii publice central şi/sau locale. O astfel de lege va da valoare expertizei specialiştilor din agricultură (ingineri agronomi, zootehnişti etc.) care vor funcţiona pe principiul similar medicilor de familie devenind, după prea mulţi ani, adevăratul gestionar al progresului în agricultură; de asemenea, această legislaţie va face legătura între serviciile finanţate al nivel naţional şi cele finanţate din fondurile europene;

9. Promovarea infrastructurii sistemelor de preluare şi stocare a recoltei şi a pieţelor de gros prin sprijinirea parteneriatelor public privat dar şi sprijinul uniunilor ţărăneşti de procesare şi valorificarea recoltei (aici inclusiv prin intervenţia programelor de dezvoltare rurală);

10. Introducerea sistemului e-agricultura, cu scopul de a permite accesul beneficiarilor la toate tipurile de informaţii fie de tip financiar fie administrativ; se va promova sistemul de burse pentru lemn, ceea ce va pune faţă în faţă cererea şi oferta de resurse din lemn şi va conţine informaţiile cu privire la exploatarea resurselor forestiere; se va promova o bursa a agricolă cu rol de a permite achiziţii în condiţii de competitivitate;

În ceea ce priveşte finanţarea agriculturii PNL consideră că principiul de referinţă trebuie să fie orientarea către competitivitate. Se ştie că România a negociat integrarea în UE în contextul vechii politici agricole comunitare şi că a aderat la spaţiul comunitar în plin proces de revizuire a acesteia (demarat în anul 2004). De aceea trebuie luate în considerare toate oportunităţile prezente dar şi considerarea tuturor gradelor de libertate în negocierea noii PAC în termeni de alocări bugetare.

11. Orientarea sistemului de subvenţii către creşterea competitivităţii şi pregătirea fermierilor pentru subvenţionarea diferenţiată corespunzător zonelor pedoclimatice ale României, în acord cu tipurile de activităţi desfăşurate şi ulterior eliminarea acelor subvenţii care distorsionează piaţa şi pun consumatorul în postura de a plăti un preţ mai mare pentru produsele agricole. Se va ţine seama de contextul european în care noua politică agricolă comunitară (PAC) va pune accentul pe transferul sumelor corespunzătoare plăţilor directe către finanţarea programelor de dezvoltare rurală. Se va analiza eficienţa sistemului de subvenţii agricole (a combustibilului, a îngrăşămintelor minerale, a seminţelor şi materialului semincer, pentru înnoirea parcului auto etc.). Rezultatele acestor eforturi vor depinde de efectul concentrării suprafeţelor, definitivarea cadastrului agricol, promovarea măsurilor de stimulare fiscală etc. Subvenţiile, prin care statul redistribuie o parte dintre taxele şi impozitele percepute de la toţi contribuabilii, au rolul de a garanta un venit minim agricultorilor din cauza expunerii acestora la riscuri naturale şi nu trebuie să reprezinte o protejare a producătorilor necompetitivi;

12. Apărarea şi promovarea intereselor agriculturii româneşti în negocierile cu Comisia Europeană pentru acele direcţii sau nevoi strategice în context european: obţinerea de compensaţii care să contrabalanseze dezavantajul economic creat de diferenţa dintre plăţile directe din vechile state membre şi noile state; invocarea unor clauze de salvgardare pentru acele produse autohtone care pot aduce avantaje economice orizontale în contextul modificării unor opinii ştiinţifice (ex. cazul soia modificată genetic); urgentarea plăţilor din Fondul european de solidaritate pentru cazurile de catastrofe naturale astfel încât să fie reduse riscurile decapitalizării firmelor; revizuirea procentului de zone defavorizate agricol ale României;

13. Promovarea unui pachet de măsuri pentru stimularea iniţiativei private în domeniul agriculturii şi al industriei alimentare, cu scopul de a  orienta agricultura dintr-o activitate de subzistenţă într-una profitabilă prin conectarea ţăranului la piaţă: stimularea fiscală a iniţiativei private în agricultură pentru creşterea numărului de antreprenori în acest domeniu; evitarea fiscalizării excesive a domeniilor în care România îşi poate dezvolta rapid potenţialul avantaj competitiv – particularităţile productive pe ale zonelor pedoclimatice; implementarea pentru populaţia în vârstă de pensionare sau aproape de pensionare a unui sistem de pensii cu beneficii mai mari decât în prezent, sub condiţia ca terenul agricol să fie adus ca aport în natură la capitalul unor societăţi agricole; scutirea de impozit pe profit a comercianţilor care desfac produse preluate direct de la ţărani; întărirea controlului asupra segmentelor de piaţă unde există practici neconcurenţiale şi evaziune fiscală; suportarea de către stat a costului certificării produselor ecologice, scutirea de TVA a acestor produse şi eliminarea accizelor la comercializarea produselor alcoolice tradiţionale etc. Pe de altă  parte, promovarea industriei alimentare reprezintă o prioritate europeană, enunţată astfel în cadrul politicii industriale comune iar pentru România este cu atât mai importantă cu cât producătorii români beneficiază de un bazin de resurse semnificativ.

14. Facilitarea accesului producătorilor agricoli la sisteme de creditare şi asigurare, prin instituţii financiare şi nefinanciare şi cu definirea sistemului de credit agricol prin care producătorii să poată beneficia de sistemul de garantare existent dar care va fi extins la posibilitatea de a fi utilizată ca garanţie viitoarea recoltă; simultan se va îmbunătăţi accesul producătorilor la produsele de asigurare şi al acestor companii la fondul de contragarantare instituit pe baza unui fond naţional împotriva calamităţilor;

15. Asigurarea finanţării activităţilor cu privire la siguranţa alimentară şi a protecţiei consumatorului astfel încât, pe de o parte, produsele româneşti să poată intra cât mai rapid pe piaţa unică iar pe de altă parte cetăţenii români să beneficieze de garanţia sănătăţii.

În viziunea PNL agricultura românească trebuie să evolueze către piaţă, folosind instrumentele pieţei într-un ritm rapid dar fără a pune în pericol moştenirea culturală rurală.